Un bărbat din Slatina, în vârstă de 68 de ani, a avut parte, joi după-amiază, de o experiență terifiantă în propria casă. Bărbatul a fost nevoit să sune imediat la 112, după ce a descoperit un șarpe de aproape doi metri, în holul casei. Iată ce s-a întâmplat la scurt timp!
Un bărbat din Slatina a dat „nas în nas” cu un șarpe de aproape doi metri, chiar în propria casă. Deși pare o situație ireală, pentru că nu se întâmplă foarte des ca românii să întâlnească o astfel de reptilă în propriile locuințe, bărbatul a rămas mut când a văzut-o.
Vezi și S-A DAT ALARMA PE LITORAL! UN ȘARPE A FOST VĂZUT PE O PLAJĂ DIN STAȚIUNEA SATURN
Imediat ce a văzut șarpele lung, de aproape doi metri, în holul casei sale, acesta a sunat după ajutor. A apelat numărul de urgență 112, iar, în șase minute un echipaj de intervenție a sosit la domiciliul acestuia.
„Avem un șarpe în casă! Vă rog să trimiteți pe cineva aici!”, au fost cuvintele rostite de bărbatul de 68 de ani ieri, 6 octombrie, către dispecerat.
Reptila de aproape doi metri a fost capturată și, la scurt timp, eliberată în mediul natural. Nu era un șarpe veninos, însă, chiar și-așa, o astfel de prezență, în propria locuință, nu este deloc agreabilă. Pe rețelele de socializare, reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au postat un mesaj și câteva imagini referitoare la această situație.
„- Avem un șarpe în casă! Vă rog să trimiteți pe cineva aici!”
Ieri după amiază, un bărbat în vârstă de 68 de ani, a sunat la 112 și a cerut sprijinul jandarmilor pentru a înlătura un șarpe din casă.
În șase minute echipajul de intervenție s-a deplasat de urgență la adresa indicată de dispecer.
Pe strada Strehareți din municipiul Slatina, în holul unei locuințe, un șarpe de aproximativ 2 metri a fost capturat și eliberat în mediul natural. Deși astfel de șerpi sunt neveninoși, apariția lor nu este agreată de oameni. În caz de nevoie, cu încredere, solicitați sprijinul nostru!”, este mesajul transmis de aceștia pe internet.
Vezi și DESCOPERIRE ȘOCANTĂ ÎNTR-O CASĂ DIN CRAIOVA! JANDARMII AU GĂSIT UN ȘARPE DE UN METRU ȘI JUMĂTATE
Sursă foto: Pixabay, Facebook